vineri, 24 august 2012

- POEZII - Suferinţă şi ură

Suferinţă şi ură




Mă ia uneori un fior atât de rece
Când îmi dau seama, că tot ce-am făcut
E totul greşit, iar viaţa se trece
Şi nu mai am timp de pierdut.

Când îmi alunecă lacrimi fierbinţi
Ce-mi rănesc sufletul ostenit.
Lacrimi ce mă scot din minţi,
Mă simt un om prea umilit.


Aş vrea să mă răzbun pe toată fiinţa.
Căci pe mine însăşi viaţa s-a răzbunat.
Şi chiar de mi-e neagră voinţa,
Am acest gând zbuciumat.

Iar când ura trece şi-ncep a uita,
Se-naripează regrete de-a rândul.
Şi cât din răsputeri n-aş încerca,
Tot la ele mă duce gândul.

Viaţa i-o pradă, a spus cineva.
I-o pradă, dar însăşi pentru noi.
Cât de bună s-o facem n-am încerca,
Oricum ajungem la gunoi.

Oricum ajungem să fim uitaţi.
Oricum ne stingem şi murim.
Toţi într-o bortă vom fi aruncaţi,
În aceeaşi groapă toţi putrezim.

În zădar demonstrăm teorii,
În zădar descoperim formule.
Ca noi au mai fost sute şi mii,
Iar şansele noastre aproape că-s nule.

De câte ori în oglindă mă privesc,
De-atâtea ori mă întreb cine sânt.
Să ştiu dacă însemn ceva îmi doresc,
Sau doar durez şi eu în vânt.

24 decembrie 2009
Popescu Anastasia