- POEZII - Trădarea





Trădarea
foto: Vicente Romero Redondo
De ce ne e saţ atât de tare
De intrigi şi lacrimi vărsate?
Îi doare pe alţii şi pe noi ne doare,
Pentru câteva seri blestemate.

De ce visăm la spini de pe dealuri,
Când avem acasă flori în grădini?
La ce creăm false idealuri?
 De ce vrem buruieni în loc de crini?


Şi plimbându-ne pe-a visului alee,
Tot taifunuri şi uscăciuni visăm.
Noi nu găsim soluţii şi cheie
Ca din acest infern să evadăm.

Atâtea teorii sunt deja demonstrate.
Şi-atâtea vieţi au devenit pustiu...
Atâte destine zdrobite, sfărâmate.
Şi mii de ochi fără luciu de viu.

De ce marea o tulbură vântul?
La ce folosesc taifunuri, uragane?
De ce nu e statornic gândul?
El tulbură oceanele umane.

Pentru ce dărâmăm vise-nvechite?
La ce bun părăsim tot ce avem?
De ce nu rezistăm numeroaselor ispite?
Dorinţă nu e? Sau de fapt nu putem?

Ne lăsăm duşi de valurile vieţii
Doar pentru o privire, un sărut...
Şi ne trezim în tăcerea dimineţii
În altă casă, în străin aşternut.

De ce zburăm din floare-n floare?
Oare poate albini am fost cândva?
De ce nu am fi ca un pământ şi soare?
Să ştim doar unuia a ne-nchina.

Căci cumpărat-au sclipiri trecătoare,
În schimbul flăcării de veci.
Şi-n piept poartă grele mormane
Şi sufletele le sunt acum reci.

Dorit-au ei animalic trădarea.
Dorit-au clipe dulci, dar pustii.
Acum nu mai găsesc scăparea
      Dintre cearşafuri fumurii.             

15 septembrie 2009
  Popescu Anastasia

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.