- DIN CULISE - Două femei joacă șah în sufletul meu



Două femei joacă șah în sufletul meu


     De când e lumea e știut că în fiecare din noi, indiferent de vârstă, sex, convingeri și preferințe se duce o luptă acerbă dintre bine și rău, o luptă care ne macină fie ce zi, din momentul în care ne naștem și până când murim, dar cine știe, poate nici venirea pe lume și nici plecarea din ea nu sunt niște obstacole pentru această luptă. În mine pe lângă rău și bine se mai luptă zilnic și două femei. Două femei joacă șah în sufletul meu, iar din moment ce una pierde, jocul reîncepe.

     Una din aceste două femei și-ar sfâșia adversara pentru că aceea își dorește copii și familie. Visează să aibă zi de zi timp ca să gătească câte o cină delicioasă pentru familia ei, să-și aștepte soțul acasă, să-și ajute copiii la făcut temele, iar în casa unde va fi curat ”lună” să miroase mereu a brioșe cu ciocolată și a pâine caldă. Aceasta e femeia care mereu roagă soțul să șofeze mai încet. E acea femeie care iubește, iartă și așteaptă.

     Femeia de vizavi, însă, mișcă nervos piesele de șah în speranță că va câștiga cât mai mult teren, unde să-și realizeze visele: să-și construiască o carieră de succes, să- și permită să se alinte când vrea, cu ce vrea și obligatoriu din propriul buzunar. Femeia aceasta nu are nevoie de copii, în cât, deși într-o măsură oarecare e egoistă, ea se regăsește în ceea ce face, acolo unde muncește. Copilul ei îi este visul. Da, e femeia care se lasă iubită, rănește și pleacă frumos. E femeia care se prețuiește, nu se lasă umilită, nu are regrete și chiar de le are, le ascunde în cel mai întunecat colțișor al sufletului său. Femeia nervoasă - cea care apasă pedala acceleratorului făcându-și soțul să-și cupleze centura.

     De cele mai multe ori ”partida de șah” e câștigată de cea de-a doua femeie, nu pentru că ar fi ea mai puternică, ci pentru că eu, îi mai fur din când în când, primei femei, câte una - două piese de șah. Deși o încurajez doar pe una din ele, conștientizez că oricare ar câștiga, voi regreta că nu am avut parte de acele lucruri, pentru care a luptat cea învinsă.

     E o luptă sângeroasă, dureroasă și continuă, deși aparent ea nici nu există. O bătălie între două existențe, unde nu vor fi vreo dată învingători și învinși. Cel mai dificil și înspăimântător e că, în comparație cu lupta dintre bine și rău, când e vorba de cele două ”ele”, nu pot și nici nu va putea nimeni vreo dată să spună care dintre ele e bună și care e rea.

     De ce încurajez nervoasa jucătoare? Pentru că e ceea ce sunt, pentru că ea vrea să se afirme, să valoreze ceva, să fie iubită și urâtă, admirată și neînțeleasă. Pentru că această femeie nu se va simți niciodată împlinită, atunci când iubitul îi va cumpăra o mașină, ea va găsi în acest gest umilință și dispreț. Pentru că asemenea femei își cumpără singure zorzoane și parfumuri și cu asta se mândresc. Pentru că asemenea femei niciodată nu vor apela la botox și silicoane, ca să se facă văzute și auzite. Da, ele jertfesc: primii pași ai copiilor, sărbători de familie, leneveala, somnul, dar ele prin propria muncă și putere își construiesc un piedestal, adesea anume din acele pietre cu care cândva, au aruncat spre ele cei, care astăzi, râzând isteric, se lingușesc ca șerpii la picioarele lor.

      Șah și Mat! Reporniți ceasul...



Anastasia Popescu


Anastasia Popescu. Un produs Blogger.