- POEZII - Trenul



Trenul

Şi-acuma parcă-n tren mă aflu,
Şi-acuma mama plânge-n gară.
Mai simţim nemilosu-ţi masacru,
Încă ne mai e viaţa amară.

Mama uneori încă în vis mai tresare,
Mai strigă şi încă lăcrimează.
Plânge, căutând disperată scăpare.
Plânge şi în faţa ta îngenunchează.

Ai condamnat-o nemilos la suferinţă,
I-ai strivit aripile cu care urma să zboare.
Să suferi şi tu! E unica-mi dorinţă,
Să înţelegi cum e când „sângeri” şi doare.

Să te văd la pământ ca târâtoarea,
Să plângi şi să strigi de durere,
Dar să nu-ţi audă nimeni chemarea
Şi să cedezi, căzând sleit de putere.

30 octombrie 2010
Popescu Anastasia

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.