duminică, 30 septembrie 2012

- POEZII - Ne vom stinge, tot îndrăgostiți

Ne vom stinge, tot îndrăgostiți



Îți privesc chipul, atât de matur
Și înțeleg, cât te iubesc.
Am trecut prin timp bun și dur,
Restul cu tine vreau să-l trăiesc.

Da, nu mă mai trec fiorii, ca înainte,
Dar lângă tine, mă simt în siguranță,
Iar când mă-mbățișezi cuminte,
Mă cuprinde o liniștea și o speranță...


Da, nu mai tremur când mă săruți,
Dar te iubesc cu-atât devotament,
Iar tu mă alinți și la mine te uiți,
Cum te uitai când erai adolescent.

Când te privesc cum dormi obosit,
Mă simt o femeie atât de bogată.
Ești cel mai de preț din câte- am găsit.
Ești al meu destin și a mea soartă.

De când eram copii ne cunoaștem,
Eram doi tineri, de iubire beți.
Unul pentru altul ne naștem,
În fiecare din viitoarele vieți.

Toți râdeau pe seama noastră:
Că am fi niște copii nebuni.
Acum avem o casă și-o fereastră,
Noi  nu ne încadrăm în noțiuni.

Acum pășim în doi de mână
Pe calea vieții prea-ncurcată.
Așa va fi până ajung bătrână,
Zbârcită, urâtă și ne-ajutorată.

Până atunci, însă, am să-ți dărui copii,
Copii ce-ți vor semăna în toate ție.
O fiică frumoasă și doi mândri fii
Și asta-mi va fi suprema avuție.

O dulce prințesă cu mari fundițe,
Te va aștepta în prag la noi acasă.
Pe obrazul stâng cu două alunițe,
Ce ne vor face viața luminoasă.

Am să-ți dăruiesc și un fiu,
Cu ochi albaștri, pătrunzători.
Și chiar de pe acum eu știu,
Că  va-ncălzi a noastre ”ninsori”.

După ce ne vor crește mari copiii,
Vom îmbătrâni frumos împreună.
Ne vom mândri cu fiicele, fiii.
Vor fi a vieții frumoasă cunună.

Și vom muri noi tot în doi,
De mână, bătrâni și fericiți.
Într-o zi friguroasă cu ploi,
Ne vom stinge, tot îndrăgostiți.

28 septembrie 2012
Anastasia Popescu