- DIN CULISE - Chinurile facerii literare sau calea spre primul meu volum Partea I




Chinurile facerii literare
sau calea spre primul meu volum de poezii
Partea I

”Chinurile facerii literare - încerc să scot nemărginirea, din mintea mea îngustă”
Valeriu Butulescu

      În ziua de 24 octombrie 2012 am debutat ca poetă, lansând prima mea carte cu titlul ”Eu încă mă caut”. De ce scriu abia acum despre asta? Probabil n-am vrut să o fac în pripă și mi-am dorit să realizez cu adevărat toate cele ce s-au întâmplat, pe neașteptate cu mine. Deci, să vă povestesc cum am devenit eu poetă. :)

      Chiar o poezia de-a mea spune: ”Eu scriu aproape de când sunt/ De când nici nu știam a scrie/ De e momentul bun sau crunt, / Eu îl trăiesc prin poezie” (Eu trăiesc prin poezie), așa e; scriu poezii din fragedă copilărie, de când nici nu știam să scriu, dictam micile mele creații mamei mele sau educatoarei de la grădiniță, ca acestea să le noteze. Nu s-a mai păstrat nimic, din păcate, de atunci din cauza frecventelor schimbări a locuințelor și alte detalii mai puțin plăcute, legate de familia mea.

     Când eram în clasele primare, două din învățătoarele mele (am avut multe), mi-au observat prietenia cu rima și i-au spus tatălui meu despre asta, lucru pe care el, nu l-a prea luat în serios, avea alte preocupări (noua lui familie în care eu nu trebuie să ajung, dar...). O perioadă din viața mea am locuit cu tatăl meu și soția lui (a nu știu câta la număr), scriam și atunci poezii. Din motiv că trăiam într-o familie de limbă rusă, am avut câteva încercări de a scrie și în rusă, poezii care totuși care nu vor fi publicate nicăieri, niciodată, din motiv că îmi iubesc prea mult limba mea- româna. Chiar și atunci când locuiam cu tatăl meu, soția lui râdea de talentul meu și mă certa că seara uneori scriam poezii, îmi stângea lumina, din motive de economie, evident. Oare poți să faci economie când sufletul vrea să scrie? Când vocea ta lăuntrică vrea să fie auzită?

      Mai avusem eu și un caiet chiar, cu toate creațiile mele, care erau destul de multe. Într-o zi o prietenă de-am mea de pe atunci, îl împrumutase că cică îl plăceau și vroia să le transcrie...și nu l-am mai văzut.

        În prezent am poezii care datează din 2006, în ”Eu încă mă caut” au fost publicate 36 la număr (le puteți citi și aici), în arhiva mea personală se mai prăfuiesc câteva poezii, dar pe care le-am depășit ca mentalitate și din acest motiv am hotărât să nu le public în această carte.

     Prin clasa a noua profesoara mea de limbă rusă, îmi citise poeziile mele, ea a fost printre primii oameni care le-a apreciat și m-a încurajat să mai scriu. Îi mulțumesc mult pentru aceasta doamnei Tatiana Sârghii.
     În clasele liceale a văzut o profesoară de-a mea câteva din poeziile mele și a zis că-s prostii la câteva, la altele nu reacționase pur și simplu.

     Cea care m-a încurajat cel mai mult, am mai spus-o și nu mă voi obosi să o zic, a fost Mihaela Morozan - colega mea de facultate și buna mea prietenă. Îmi citea și îmi citește în prezent, cu mult nesaț poeziile. Mi-e admirator și critic deopotrivă. Îi mulțumesc pentru toate câte a făcut pentru mine, m-a ajutat să cred în forțele proprii, să mă apreciez, să mă îndrăgesc și să prind la curaj.

   Pentru mine poeziile mele mereu au fost scumpe, deoarece nu scriam așa, din neavând ce face, ci fiecare poezie e legată de un eveniment anume din viața mea. Totuși n-am crezut că o să mai placă creațiile mele și altora. Chiar glumeam: dacă voi fi vreodată bogată și nu voi avea ce face cu banii, o să editez o carte cu poeziile mele.

      Asta s-a întâmplat mult mai devreme de a ajunge eu bogată.....


VA URMA....


Anastasia Popescu

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.