- DIN CULISE - Un părinte e un fel de ”manual de utilizare a vieții”

Un părinte e un fel de 
”Manual de Utilizare a Vieții”


      Mă tot întreabă lumea ”când faceți copii?”. Ei, de parcă m-ar întreba ”când mergeți la țară?”. Nu știu de ce lumea crede că, să faci un copil e un lucru absolut firesc după ce te căsătorești, mai bine zis, îndată după ce te căsătorești. Hai că nu mă încadrez în limitele ”normalului”! S-a dezamăgit lumea când a aflat că nu eram gravidă la nuntă, apoi tot așteaptă și tot se dezamăgește.


      Pentru mine un copil, e ceva mai mult decât capacitatea de a mă înmulți sau ”demonstrația” că dorm seara cu soțul și nu singură sau mai bine zis că nu dormim. Un copil o să apară în viața mea, atunci când voi fi pregătită, nu știu la ce vârstă și când am să simt eu asta. Poate peste zece ani, poate peste două luni am să realizez că vreau, dar cel mai important e să realizez că POT să fiu mamă. E important să pot nu din punct de vedere fiziologic, ci moral, inte-lectual și financiar.


      Cât de romantici n-am încerca să fim, un copil înseamnă cheltuieli mari, tocmai din acest considerent, când te hotărăști să devii mamă, trebuie să ai o bază financiară, care, nu neapărat o să-ți răsfețe odrasla, ci o să ți-o îndestuleze cu cele necesare.

      Pregătirea morală și intelectuală e și ea importantă, chiar cea mai importantă. Un om trebuie să atingă o maturitate, un nivel de dezvoltare morală și culturală, înainte de a deveni părinte. Din motive că un părinte e un exemplu, un fel de ”manual de utilizare a vieții”, pentru copilul său acesta trebuie cu grijă să aleagă ce și cum ”scrie pe filele cărții lui”. Mereu pretindem de la copii, să devină un motiv al mândriei noastre. Oare nu trebuie să-i facem noi mai întâi pe copiii noștri mândri de noi? Să nu cerem ceea, ce nu oferim!

      Un alt aspect al acestei probleme chiar, pentru că de nenumărate ori a devenit o temă pentru discuții înflăcărate cu prietenii și rudele: ”cum așa?” un an sunt căsătorită și nu am copiii, ba mai mult, nici nu vreau încă.  Atunci când te hotărăști să devii părinte, hotărăști să te dedici alt cuiva, adică pruncului tău. Din acel moment el e principalul scop al vieții tale, din care trebuie să iasă o capodoperă, nu o ”mâzgâleală” grăbită. Eu sunt încă prea tânără ca să-mi dedic viața alt cuiva, vreau să mai trăiesc pentru mine.


      Am fost acuzată de egoism, dacă o s-o faceți, nu veți fi nici pe departe primii. Poate și aveți dreptate, dar am și alte scopuri în viață decât acelea de-a deveni mamă. Și cât n-aș încerca să înțeleg femeile, care, o viață întreagă stau acasă și pretind că profesia lor e să fie mame, nu am să reușesc. Nu le acuz, nu le judec, nu! Pur și simplu nu le înțeleg, nu pentru că ar fi ele nedrepte și eu dreaptă, ci pentru că gândesc alt fel.

    
     Nu știu dacă sunt o carieristă sau o familistă, de fapt sunt o femeie care vrea să le îmbine pe ambele. Dar care și-a calculat în mintea ei, când și pe care să o facă, iar dacă le inversează cu locurile, într-unul din domenii eșuează cu siguranță.

     A fi mamă, e ceva mai mult decât să faci un test de sarcină, să primești felicitări și nouă luni să te alinți cum poți mai tare. E mai mult decât imaginea drăguță a burticii crescute și colecționarea fotografiilor de la USG. Într-un moment acestă mică minune apare pe lume. Urmează nopți nedormite, griji, cheltuieli, răbdare, oboseală, lipsă de timp pentru tine. Urmează o grădiniță, o școală, o universitate, o nuntă, toate costă. Nu le-am enumerat prea repede, întrebați orice mamă, când i-a crescut copilul, ea cu lacrimi în ochi o să zică ”nici nu am observat”.


      Să fii mamă, e ceva mai mult decât imaginea drăgălașă a unui copilaș care râde.


       Apoi trebuie să crești un om demn. Să-i oferi copilului tău educație, un bagaj de cunoștințe, să știe ce-i etichetă, ce-i buna creștere. Trebuie să fii un bun exemplu pentru copilul tău, pentru că pe toate le învață de la tine, pentru că e continuitatea ta.


     Un copil nu e o jucărie drăgălașă, pe care o aduci în viața ta, atunci când nu mai ai ce face. Apariția pe lume a unui copil, presupune maturitate. Atunci când te hotărăști să ai un urmaș, hotărăști de fapt să te dedici lui, să trăiești de acum în colo pentru el; conștientizând că nu va fi nici pe departe o jucărie drăgălașă, ci o personalitate ce trebuie ”zidită” cu multă dăruire și răbdare, care va crește ”cât ai clipi din ochi” și-și ”va lua zborul” din cuibul părintesc, nu înainte să se contreze cu tine și să-ți reproșeze multe lucruri.


      Să devii părinte, nu înseamnă să-ți demonstrezi fertilitatea, ci capacitatea de-a dărui societății un om, în adevăratul sens al cuvântului.




Anastasia Popescu

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.