- DIN CULISE - Credința mea




Credința mea

     De multe ori sunt privită cu ochii holbați de către oameni, atunci când află că nu cred în nici o existență mistică, nedemonstrată științific. Ei încearcă să mă convingă prin argumentele lor, aproape lipsite de valoare, că trebuie să cred. Cu toate că majoritatea din ei nu vor putea clar argumenta temelia propriei credințe, iar dacă se vor întreba de ce anume cred, nu-și vor putea răspunde, marea majoritate.

     Credința a devenit aproape un obicei, o tradiție, ceva ce se transmite din tată-n fiu, fără ca ”fiul” să sa mai întrebe în ce crede, de ce crede... Eu însă nu cred în tot felul de semne și duhuri, oamenii sunt tentați să vadă ceea ce vor ei să vadă și deseori își pierd obiectivitatea în goana de a demonstra că există o forță divină.

      Eu nu cred în zei, semizei și dumnezei. Eu cred în mama ce mi-a dat viață, în cel care mă iubește, în oamenii care mă susțin, în vise, zâmbete, culori. Cred în treaza conștiință și libertate, în curajul din oameni și-n iubirea din ei.

     Nu-mi petrec serile rugându-mă ca Dumnezeu să-mi trimită ceva și zilele trândăvind în așteptarea acelui ceva. Eu cred în forțele proprii, în ajutorul oamenilor, iar dacă e să mă rog, atunci mă rog la mine și oamenii care ar putea să mă ajute.

     Eu cred în săruturile pe care le primesc, în inima care-mi bate, în valurile mării ce-mi mângâie picioarele. Cred în frumusețea din oameni și-n culmile pe care le poate atinge creația și înțelepciunea omenească. Cred în ceea ce văd și ce simt.


Anastasia Popescu

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.