- DIN CULISE - Viața e o alergare spre moarte




Viața e o alergare spre moarte
sursa: MegaPhoto (facebook)
     Viața e o alergare spre moarte, spunea Dante. Viața de fapt e calea spre moarte. Murim din moment ce ne naștem - doar când suntem în pântecele mamei putem spune că trăim, în rest, din moment ce apărem pe lume, începem să murim. ”Toți ne naștem spre a muri” - asta e o certitudine. Ceea ce ține de ”murim spre a ne naște” - e o invenție omenească, menită să confere vieții sens.

     Frica e cea care a creat religiile, superstițiile și viața de apoi sau reîncarnarea. Frica de moarte, de durere, frica în fața adevărului că viața nu are sens. Oameni s-au temut din totdeauna să creadă că viața lor e comparabilă cu a unei găini; că nu are mai mare valoare și însemnătate decât viața unui șoarece, a unei furnici sau păduche. Oamenii au vrut mereu să se creadă măreți, faimoși, plini de sens și menire, deși, nici până astăzi nu au demonstrat-o.

     De unde venim? Încotro ne ducem? De ce venim pe acest pământ? Eu o să vă întreb, de unde vin găinile? Încotro merg ele? De ce le e dăruită viața? O să mă acuzați de comparația de neiertat, a oamenilor cu găinile, inferioare mie și vouă (cum e obișnuit să credem). De ce adică? Sunt vii și ele ca noi, respiră, mănâncă. Din punct de vedere biologic nu ne diferențiem prea mult de ele, la fel ca de restul viețuitoarelor. De ce atunci anume noi, vrem să credem, că am fost creați de un Dumnezeu, că infinitatea universului există pentru ”o mână” de oameni? De ce viața noastră ar fi mai de preț decât a unui gândac, dacă murim la fel de repede și uneori la fel de nedrept?

     De ce nu putem accepta cea mai probabilă din teorii, că după ce murim, nu mai rămâne nimic din noi (adică aproape nimic)? Acest fapt nu necesită dovezi, pentru că e demonstrat de lipsa de dovezi a celorlalte teorii cu tentă religioasă. Dacă am accepta că viața e scurtă, ireversibilă și avem doar una, am prețui mult mai mult fiecare clipă. Am trăi în așa fel în cât, să lăsăm ceva în urmă, ceva material, demonstrabil ,bun de pipăit, mirosit sau de memorat.

     După ce devenim doar pulbere și nimic mai mult, în urma noastră ne rămâne viața cu toate realizările sau eșecurile ei. Poate am fi mult mai productivi și mai atenți, mai sinceri, mai buni, mai OAMENI. O să mă întrebați ”pentru ce?”, dacă oricum murim. O să vă răspund: pentru cei care vin în urma noastră, pentru ceea ce se va spune despre noi. Pentru unica șansă demonstrată de a trăi veșnic, prin vorbele și faptele noastre.

     O mare parte din oameni, deși înțeleg că vor muri, mai devreme sau mai târziu, își irosesc viața, și-o scurtează conștient, o cheltuie pe nimicuri, pe reguli, stereotipuri, prejudecăți, irosind puteri pentru a corespunde. La sfârșit, toți realizând sau nu, că corespunzând, de fapt nu au fost diferiți, unici, irepetabili, ci un fel de produs al unei machete sociale, ieșit de pe conveier.

      Toți ne naștem spre a muri. Dar oare murim spre a ne naște?



Anastasia Popescu


Anastasia Popescu. Un produs Blogger.