- DIN CULISE - În exil






În exil


     Mă aflu în exil. Am fost exilată de mine însămi, în mine însămi. Nu mai rezist să stau departe de ce sunt și de ce-am fost. Vreau înapoi. Vreau să revin, să mă recunosc, să fiu ceea ce sunt de fapt, să mă reîntorc din interiorul meu.


     Nu pot să înțeleg de ce aș fi meritat așa o auto-pedeapsă? Unde sunt eu? Când am pierdut legătura cu mine, cât o să mai rezist să trăiesc în trecut, să mă văd așa cum eram și să rămân șocată când mă întâlnesc cu mine, că nu mai sunt cea de cândva?

     Unde fug anii? Unde fugim noi? Unde sunt acele clipe când eram doar eu și cu mine? Știam ce vreau, cine sunt, de ce am nevoie. Unde fug visele? Unde le alungăm?

      Nu mai rezist departe de mine. Chemați-mă înapoi! Eu demult mă strig, dar nu mă aud. Urlu disperată, până încep să mă doară coardele vocale, dar mai strigă cineva în mine, un celălalt eu, iar glasul lui e mai puternic decât disperarea mea. Chemați-mă înapoi! Vă implor! Chemați-mă...

     Mă aflu în exil... Din exil vă scriu, dar pustiul mă strangulează și-și strânge tot mai dureros mâinile în jurul gâtului meu. Vă scriu pentru că doar așa știu că mai sunt, că eu, cea exilată în mine, mai am o șansă, cât de mică, de evadare...

      Îmi șterg nervos fruntea transpirată, murdărind-o de cerneală. Cu același gest, amestec licoarea neagră cu lacrimi. Trebuie să strâng lacrimile de pe jos, îmi smulg rochia de pe mine, îngenunchez și o aștern pe podea. Absoarbe însetată și sălbatică lacrimă cu lacrimă. Strâng și o scurg, iar o înșir pe jos, cu o pleoșteală caracteristică, și iar o scurg. Deodată, apar șuvițe roșii prin ”apa” de pe jos, ah genunchii mei... De câte ori am îngenunchiat, de atâtea ori au sângerat. Oare să fie o revoltă de-a lor? Nu, nu mi-e caracteristic să îngenunchez!

      Deși mâinile de pe gâtul meu se strâng tot mai tare, o să strâng fiece picătură de pe jos, o să scurg ultima picătură din rochia umedă și, deși plină de sărături, o s-o îmbrac și murdară de cerneală, cu genunchii ”rupți”, o să evadez. Mă doare, dar rezist. Trebuie să rezist! Duc cea mai crâncenă dintre luptele existente, lupta cu mine însămi!




Anastasia Popescu. Un produs Blogger.