joi, 14 martie 2013

- POEZII - Am plecat cu demnitate

Am plecat cu demnitate

sursa: Ellene Photography
Am trântit ușa, cu atâta demnitate,
Deși nu știu nici eu, unde merg mai departe.
I-am spus că însemn mai mult decât crede,
Deși multe din ceea ce sunt nu vede.

Am încercat să fiu calmă, deși nu-mi stă-n fire.
S-a uimit de parcă nu aștepta așa o știre.
Cine naibii se crede? Dumnezeu?
Cine e să-mi influențeze destinul meu?

I-am spus că nu mai fac ce nu-mi place!
Ei și? Nimic! Stă și tace!
I-am spus că plec pentru că acum știu,
Cu siguranță unde și cine vreau să fiu.

De unde atâta siguranță și ardoare?
Din al meu vis și din a mea onoare.
De unde știu că va fi mai bine?
Aș putea să explic, dar în fine...

Nu înțelege, nu vede, nu vrea
Să știe ce se-ntâmplă-n inima mea.
Nu a făcut vreodată nici un efort...
M-am săturat, nu mai vreau să suport!

Mi-a uitat prețul și crede că și eu
Am uitat cine sunt. Ce tupeu!
Se crede mai mare decât mine,
Dar cine ne-a cântărit, oare cine?

Se crede că stă sus, deși, zău,
Oare poate fi numit „sus” un bortălău?
Deși unui „pitic” poate că-i pare
Ridicatul din genunchi mare realizare.

Repet că sunt mai bună decât crezi,
Deși acum râzi, în viitor o să vezi.
De ce-ți mai spun toate astea oare?
Oricum nu știi de demnitate, onoare.

Of, mi-e silă de atâta prostie
Bine! N-am eu dreptate! Fie!
Mi-e până-n... cot ce o să crezi.
Dar să nu-ndrăznești să mă urmezi.

Deși multe din ceea ce sunt nu vede.
I-am spus că însemn mai mult decât crede
Deși nu știu nici eu, unde merg mai departe.
Am trântit ușa, cu atâta demnitate.


11 martie 2012
Anastasia Popescu