- POEZII - Am plecat cu demnitate

Am plecat cu demnitate

sursa: Ellene Photography
Am trântit ușa, cu atâta demnitate,
Deși nu știu nici eu, unde merg mai departe.
I-am spus că însemn mai mult decât crede,
Deși multe din ceea ce sunt nu vede.

Am încercat să fiu calmă, deși nu-mi stă-n fire.
S-a uimit de parcă nu aștepta așa o știre.
Cine naibii se crede? Dumnezeu?
Cine e să-mi influențeze destinul meu?

I-am spus că nu mai fac ce nu-mi place!
Ei și? Nimic! Stă și tace!
I-am spus că plec pentru că acum știu,
Cu siguranță unde și cine vreau să fiu.

De unde atâta siguranță și ardoare?
Din al meu vis și din a mea onoare.
De unde știu că va fi mai bine?
Aș putea să explic, dar în fine...

Nu înțelege, nu vede, nu vrea
Să știe ce se-ntâmplă-n inima mea.
Nu a făcut vreodată nici un efort...
M-am săturat, nu mai vreau să suport!

Mi-a uitat prețul și crede că și eu
Am uitat cine sunt. Ce tupeu!
Se crede mai mare decât mine,
Dar cine ne-a cântărit, oare cine?

Se crede că stă sus, deși, zău,
Oare poate fi numit „sus” un bortălău?
Deși unui „pitic” poate că-i pare
Ridicatul din genunchi mare realizare.

Repet că sunt mai bună decât crezi,
Deși acum râzi, în viitor o să vezi.
De ce-ți mai spun toate astea oare?
Oricum nu știi de demnitate, onoare.

Of, mi-e silă de atâta prostie
Bine! N-am eu dreptate! Fie!
Mi-e până-n... cot ce o să crezi.
Dar să nu-ndrăznești să mă urmezi.

Deși multe din ceea ce sunt nu vede.
I-am spus că însemn mai mult decât crede
Deși nu știu nici eu, unde merg mai departe.
Am trântit ușa, cu atâta demnitate.


11 martie 2012
Anastasia Popescu


Anastasia Popescu. Un produs Blogger.