- DIN CULISE - Despre mine





Despre mine

foto: Ellene Andronache

     Astăzi scriu despre mine. Nu vă așteptați că o să vă spun că am 20 de ani și m-am născut în capitala speranțelor, unde am și cunoscut dezamăgirea. Nu! Am învățat câteva lucruri în aceste două decenii trăite și deci, despre ele o să vă vorbesc.

     V-am mințit mai sus, am aproape 21 de ani. Dar încă două săptămâni, profit de lipsa necesității de-a adăuga rușinosul „1” lângă cifra ”20” care aș vrea să rămână neschimbată. Mă vreau o viață întreagă tânără, frumoasă, ei bine, drăguță (ca să nu exagerez) și veșnic în căutare de sine.


foto: Cristina Evtodii
     Totuși azi mi-a venit să fac niște totaluri, în incurabila nădejde că nu am trăit în zădar acești ani, fie și puțini. Tind să cred că am reușit să „pipăi” viața și să „betonez” la fundamentul personalității mele, câte ceva din filosofia vieții.

     Puțini ani, 20, ce mai... o copilă! Ei, concluziile vă aparțin și vă privesc. Puțini, dar buni! Poate.

     Cele două decenii din viața mea, m-au modelat și format, fiecare an prin intensitatea și coloritul său. Am reușit să întâlnesc atâția indivizi... dar totuși, puțini oameni. Toate ni se trag din copilărie. Și cu adolescența, tinerețea, maturitatea cum rămâne? An de an, zi de zi, oră de oră... de acolo ni se trag toate, ele ne alcătuiesc viața; toate aceste componente fragede, dulci, voluptoase sau din contra - secături traumatizante. Depinde de noi, dar...

      În 20 de ani am reușit să mă nasc, să am o copilăria frumoasă, în primii ei 7 ani, apoi să trăiesc un coșmar 6 ani de zile. Am reușit să schimb vreo 10 școli, să mi se inventeze 2 surori și o a doua mamă. Apoi să mi-o recapăt pe cea adevărată și unică. Să-mi găsesc prima dragoste de care să-mi leg viața. Să joc o nuntă, una deocamdată. Am scris o carte. Trăiesc mai mult de 7 ani într-o casă cu numărul 5. Ah, cifre și iar cifre... Toată viața unui om poate fi enumerată pe degete. Toată compusă din cifre. Din blestemata de matematică, pe care atât de mult am urât-o mereu. Omul nu e o cifră!


     Pot spune cu siguranță că cel mai mult și mai puternic, m-a marcat ultimul an din viața mea. Dacă m-ați fi cunoscut acum doi ani, ați fi spus că nu cu mine v-ați întâlnit. O complexată și o fricoasă, o debusolată. Acum am reușit să înțeleg cine sunt și care mi-e drumul, deși viața multe poate schimba. Uneori îți poate devasta nemilos toate visele. Am un asemenea exemplu lângă mine, de aceea nimic nu m-ar mira. Deși cred că îmi sunt stăpână pe propria viață. Cred în posibilitatea de-a înfrunta cu demnitate și fără abateri de la „drum”, toate surprizele vieții. Deși uneori abaterile, se dovedesc a fi scurtături.

      Am învățat că sângele se poate face apă, ce mai... Care apă? Venin! O spurcăciune de lichid ce curge în tine, îți întreține viața, dar care te provoacă să te autodistrugi, dacă nu știi să-i scoți amărăciunea din el, la timp.

     Am învățat să iubesc, iar prin această iubire, m-am descoperit pe mine însămi. Am cunoscut femeia din mine. El m-a lăsat să mă descopăr și să mă cunosc. El a intrat în viața mea, atunci când eram o copilă ce s-a trezit în vâltoarea vieții, nevoită să se descurce și educe singură. Eu datorită lui și el datorită mie, n-am eșuat, n-am luat-o pe căi greșite. În doi am descoperit tot ce-i mai frumos în interiorul nostru și din această frumusețea ne-am zidit și exteriorul.


     Am învățat să  las oamenii să intre în viața mea și apoi să-mi iau de la ei, rămas bun. Am învățat să pierd prieteni și cel mai important, să mă împac cu asta. Să le port frumoasa amintire și să mă gândesc la ei cu căldură. Am învățat cu demnitate să-mi scot cuțitul ”înfipt în spate”, să-l șterg de propriul meu „sânge” și să-l înapoiez „proprietarului”. Am făcut-o pentru a nu-i păta onoarea, pentru a nu-mi „scormoni” rana... Doar am fost prieteni!

     Am învățat că trebuie să lupt pentru fericire, că nimic nu vine ușor. Că toate necesită implicare, muncă, dăruire de sine, iar dacă toate astea există, rezultatele nu se vor lăsa mult așteptate. Am înțeles că trebuie să fiu în continuă căutare și perfecționare. Mereu mai e loc de mai bine. MEREU! Am înțeles că niciodată nu trebuie să încetez să iubesc, visez, cred, citesc și descopăr. NICIODATĂ!

      Am învățat că viața e o prostituată care stă crăcănată și abătută fumându-și țigara. Indiferent de cine vine și pleacă dintre cracii ei, ea îi oferă luxul oricărui „client” în parte, să se simtă unic și deosebit. Iar „clienții” se lasă conștient, mințiți cu atâta nerușinare. Viața e o prostituată de lux. Te lasă să crezi că „ai avut-o”, deși „te-a avut” ea pe tine, ca pe mulți, mulți alții.

     Am învățat să cred în mine, să mă iubesc și să mă respect, pentru că sunt unica-mi avere sigură, atâta timp cât exist. Am învățat să caut, să învăț și să creez. Totuși nici până acum n-am învățat să aștept. Deși ceva de preț am priceput: orice regulă poate fi sfidată, orice învățătură readaptată; și orice „prostituată” de viață, redefinită, dacă te hotărăști să nu-i mai calci pragul „bordelului” și să nu-i mai „plătești” minciunile cu care te „hrănește”.

      Am învățat că pot fi stăpână pe mine. Am învățat să spun NU la momentul potrivit. Am învățat să trăiesc! Dar încă mai învăț...



Anastasia Popescu. Un produs Blogger.