- DIN CULISE - Durerea e forța noastră motrice




Durerea e forța noastră motrice
  
sursa foto: pinterest.com
     Ar fi frumos să credem că dragostea e cea care ne zidește viețile, cea care ne mișcă și ne ghidează acțiunile și pasiunile. Așa și-ar fi dorit marii romantici să fie. Cât de nobil ar fi să credem că dragostea e forța motrice a vieții sau frumusețea ori setea de libertate... Nimic mai fals și mai iluzoriu. Frica de durere fizică ori sentimentală, e forța care ne mobilizează, cu ea și prin ea trăim și devenim. 

     Iubim pentru că ne temem să nu fim singuri, să ne simțim inutili, izolați. Iubim pentru că ne e frică de durere. Ne înconjurăm de prieteni, fondăm familii, facem copii, doar ca să nu suferim atunci când într-o bună zi o să realizăm că nu le avem pe toate astea, iar alții le au. 

    Folosindu-se de această frică, marele state au creat mașinării ucigașe, numai bune să tragă în oameni ca în cutii goale de conserve, iar apoi să le sărbătorească moartea. Aceste mașinării suntem chiar noi. Mașinării prin care ei împart influența și câștigă miliarde. Secretul e simplu - un om e capabil de orice dacă este amenințat de durere.

     Abia atunci când ne paște posibilitatea trăirii unei suferințe, începem să luptăm, să fim așa cum poate nici noi înșine nu ne-am așteptat că putem fi. Tragi mâna din reflexe complexe, coordonate de creier, atunci când simți că e fierbinte, ori rece, ori tăios. Frica față de durere ne face să rănim, să abandonăm, să jignim, să plecăm, să revenim, să gătim mâncare, să ne îmbrăcăm în haine călduroase, să apăsăm pedala frânei, să suflăm în lingura cu ceai fierbinte, să bandajăm piciorul și emoționalul rănit. Ea ne face capabili de performanțe nebănuite și de omoruri cu sânge rece. 

    Totodată durerea e atât de firească, ea e o parte din noi, ea ne sculptează personalitățile, ne menține încă vii. Acest mecanism creator al ei e prevăzut în noi, tocmai de aceea cu timpul îi uităm intensitatea și puterea.

      Știm că trăim atât timp cât mai putem simți că ne doare, atât timp cât mai putem fi răniți și cât mai putem sângera. Iubește-ți durerea, ea te menține în viață, dar nici să nu ajungi un masochist. Mângâie-ți cicatricile de pe corp ori de pe inimă, mândrește-te cu ele, tu ești opera lor, ele te-au creat. Ele păstrează în taină o istorie. Istoria ta. Durerea, prin ea ne naștem și tot prin ea murim. 

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.