- DIN CULISE - E greu să spui „iartă-mă”

E greu să spui „iartă-mă”

sursa foto

     Cât de ușor e să înșiri zeci de cuvinte jignitoare fără să le sesizezi greutatea și cât de greu e să spui un singur „IARTĂ-MĂ”. Ajungem să spunem cuvinte dureroase oamenilor pe care îi iubim și care înseamnă mult pentru noi. Îi jignim conștient fără să sesizăm la moment consecințele.

     Ce-ar fi dacă certurile noastre ar fi înregistrate pe o cameră ascunsă? Oare am fi mai atenți data viitoare când ne-ar lua-o nervii pe dinainte? Oare cum am reacționa când ne-am privi mai apoi acțiunile și am asculta tot ce am spus?

     Într-o ceartă fiecare se crede nevinovat și se acuză reciproc. Fiecare își vede doar partea sa de adevăr, pentru că nu încearcă să o vadă pe a celuilalt, pentru că este egoist. Ce-ar fi să ne întrebăm: dar oare cum m-aș simți dacă aș fi fost pe partea cealaltă a adevărului atât de subiectiv, oare ce-aș fi gândit? Când „eu” e mai presus de „noi” o relație se duce naibii.

     E greu să recunoști că ai greșit, că ești vinovată. Privești la ceea ce ai făcut și e greu să recunoști că te îngrozești singură de tine, că tu condamni ceea ce ai făcut! E greu să spui „IARTĂ-MĂ”, pentru că e și mai greu să-ți ierți tu însăți propria faptă. Suntem prea lași ca să ne recunoaștem vina, prea mândri.

     E greu să spui „iartă-mă”, dar e și mai greu să pierzi pe cineva pe care iubești.





Anastasia Popescu. Un produs Blogger.