- MATERNITATE - Stai acasă și degradezi sau lepezi copilul și mergi la muncă?

Stai acasă și degradezi sau lepezi copilul și mergi la muncă?
foto:forbes.com

Din care categorie de mame faci parte? Ai ales să „degradezi” acasă cu bebe de la atâta stat degeaba sau ai „lepădat” copilul și ai revenit la muncă pentru că nu ești o mamă adevărată? Ai scuipat pe tine și pe carieră și te ții doar de schimbat scutece și de făcut borș sau ți-e cariera mai scumpă și nu îți pasă de copil, că mai bine nici nu îl făceai?

Societatea noastră se pricepe de minune la pus etichete. Adevărul este că între aceste două extreme mai există și ceva de mijloc. Mamele vor fi mereu criticate, indiferent de cum se descurcă și ce cale au ales. De cine? De bărbați, de femeile din curte, de soacre, de verișoare, cumătre, de alte mame... Că iaca, vezi „și-a lăsat copilul că nu-i pasă și lucrează... of ce mame acum, pe timpurile noastre...” sau multe altele pe care fiecare le-a simțit pe pielea sa.


Există femei...
Există femei care se simt împlinite fiind în viață doar mame și gospodine. Femei care stau acasă câte 3-4 ani cu copii apoi revin la serviciu, altele nu mai revin. Există femei pentru care realizarea profesională e extrem de importantă și nu se concep fără de asta. Ele încep să lucreze după câteva luni, pentru că așa se simt ele bine, confortabil, împlinite. Sunt femei care se rup în două în același imp: între copil și munca pe care o fac de acasă. Femeile sunt diferite, femeile sunt diferite ca mame și au copii diferiți. 

Trebuie în sfârșit să înțelegem că cel mai ușor e să judeci, că uneori vedem paiul din ochiul cuiva și nu bârna din propriul ochi, că dacă tu ai procedat într-un fel anume, iar altă mamă în altfel, asta nu înseamnă că una dintre voi e mai puțin bună ca mamă sau își iubește mai puțin copilul. Nicio o mamă nu îi dorește răul propriului copil. Anumite decizii sunt motivate de anumite condiții și factori și chiar și atunci când îi cunoaștem (acești factori) nu avem dreptul să judecăm pentru că o facem prin prisma propriilor valori și concepte, iar valorile și conceptele sunt diferite de la om la om, de la femeie la femeie, de la mamă la mamă.

Am întâlnit și femei care stau acasă „cu copiii” dar nu se ocupă absolut de ei. Nu îi învață să citească, nu le explică de ce bate vântul, nu îi învață cum ar trebui să procedeze într-o situație anume. Și din contra, femei care lucrează, asiduu, care nu petrec 24/24 cu odraslele lor, dar valorifică fiecare oră petrecută împreună.



Cum e corect?
Cum e corect? Cum trebuie să facem? Așa cum simțim că e mai potrivit și mai bine pentru noi ca femei, mame și pentru copiii noștri. Sunt femei pentru care enorm contează cariera, din anumite motive acestea fie se impun, fie sunt impuse să stea acasă cu copilul, pentru că așa e „corect”. În moment în care această mamă se simte constrânsă, nu se simte importantă, îi este destul de greu să petreacă ziua întreagă cu bebe acasă, pentru că așa e construită ea ca personalitate, oare va fi ea și copilul ei mai fericiți și împliniți decât dacă ar merge mama la muncă și ar reveni acasă satisfăcută, dorită de copil și i-ar acorda atenție?

Sau în cazul în care femeia decide să renunțe pentru 1,2, 3, 4 ani sau chiar mai mult, la carieră și să se decide copilului. Dacă ea s-a redescoperit după nașterea copilului, dacă pentru ea asta e important, dacă îi provoacă satisfacție și mulțumirea faptul că e toată ziua cu copilul său, faptul că ea e cea alături de care acesta rostește primul cuvânt și face primii pași, oare o poate impune cineva să meargă la muncă? Să dea copilul la grădiniță, să ia o bonă... Oare mama dacă o face forțat, va fi liniștită, împlinită? Și respectiv cum se va simți copilul ei când chiar mama e cea pe care o doare și nu poate accepta această separare, fie și pentru câteva ore?

Fiecare e în drept să decidă cum să trăiască, cum să își crească copiii, când și cum să revină la serviciu. Când o să învățăm că suntem diferite, că simțim dierit și avem necesități diferite, când o să încetăm să ne mai certăm pe forumuri, când o să privim spre propriile probleme, în loc să „scormolim” în cele străine? Poate atunci vom deveni mai fericite ca femei, ca mame? Poate atunci vom începe să învățăm și proprii copii să fie fericiți. Indiferent dacă stăm cu ei acasă sau lucrăm. Indiferent de câte ore pe zi petrecem cu ei împreună pentru că până la urmă contează calitate și nu cantitatea, chiar și atunic când vine vorba de timpul dedicat copiilor. 
Pentru că mamă trebuie să fii, nu să pari că ești, iar acest rol trebuie să te facă fericită, nu să te constrângă.

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.