Probleme cu diversificarea? Nu, n-am auzit!

Probleme cu diversificarea? Nu, n-am auzit!

Cosmin :)
Diversificarea! Un bau-bau fioros ce dă bătăi de cap părinților. Așa îmi imaginam eu că va fi, mai ales că citisem o grămadă de postări de-ale mamelor unde se tot plâng că bebe nu vrea să mănânce nimic. Copilul meu mi-a demonstrat că nu e deloc așa, bine înțeles că aici e și meritul lui. Vin să împărtășesc cu voi experiența mea despre relația noastră cu diversificarea. Nu susțin că dețin adevărul absolut și nici că asta va funcționa în toate cazurile, dar sunt plină de speranță că va fi de folos măcar cuiva și vor păși în această nouă etapă cu liniște și plăcere, atât copiii cât și părinții, așa cum s-a întâmplat în cazul nostru.


Cum am început diversificarea.
Am început să introduc alte alimente decât laptele matern în alimentația copilului meu de la 5,5 luni. Motivul că nu am mai așteptat două săptămâni a fost curiozitatea foarte mare a lui Cosmin față de mâncarea noastră, a părinților. Personal mi se pare că e foarte important să prindem acest moment și să profităm de el. Dacă el apare ceva mai devreme, ca în cazul nostru să nu ne fixăm pe termeni, dacă nu a apărut încă la 6 luni, la fel să nu ne ținem scai de cifre. Să așteptăm, să-i dăm copilului pace și voie să decidă el când va fi gata pentru diversificare.

Pentru început i-am dat să mozolească o bucată de măr, apoi i-am ras un pic de măr și i-am dat cu lingurița. După care am început să îi dau ceva mai mult. Atenție la cantitate și la ceas. Eu am pățit-o! Cosmin era tare încântat de măr, a mâncat un borcănaș întreg ( 80 g ) asta din primele dăți, toată treaba asta s-a întâmplat seara, iar noaptea a avut dureri groaznice de burtă. Nu repetați greșeala mea.

În rest rând pe rând am introdus câte fie o legumă, fie un fruct nou pe săptămână. Peste 1,5 luni am oferit primul terci. Acum la peste 8 luni am introdus brânzica și intenționez curând să introduc carnea. O iau treptat, încet, fără grabă. Chiar aveam în plan să mai aștept cu brânza și carnea, dar curiozitatea lui m-a făcut să le introduc acum. Am ajuns la etapa când vrea să mănânce ce mâncăm și noi și e tare indignat dacă nu îl lași măcar să guste. 

Cam atât despre alimente în sine. Scopul meu este să vă spune nu CE i-am dat, ci CUM i-am dat, asta mi se pare mai importantă și despre asta găsim puțină informație.

De la bun început am fixat câteva reguli pentru noi ca părinți:

1. Nu îi dăm ce nu îi place. Nu există trebuie. Pe mine ca matur nu mă va impune cineva să mănânc ceva ce îmi provoacă dezgust, ar fi incorect și nedrept să-i fac asta copilului meu.

2. Nu îi dăm dacă nu mai vrea. Nu există la noi „hai încă o linguriță”, nu mâncăm pentru „mame, tați, pisici și păsărele”, Cosmin mănâncă cât vrea el și când vrea el. El știe și simte mai bine decât oricine când e sătul.

3. Mâncăm fără „avioane”, desene animate, jucării și altele. O facem în mod obișnuit, așa ca maturii. Ne așezăm la masă, mâncăm cât vrem, bem apă și iar la joacă. Nu îmi place tot spectacolul ăsta cu avioane și cu „aaa deschide gura mare”, iar mama ticsește repede lingura în gura copilului. Dacă tot îi învățați așa, cum vreți apoi să mănânce în mod normal, fără toată clounada asta? De ce zic „mâncăm”? Uitați-vă la punctul 4.

4. Mâncăm cu toții împreună la masă. Copilul meu e membru deplin al familiei noastre. Nu-l izolez undeva aparte pentru a-l hrăni. Cosmin mănâncă atunci când ne așezăm și noi la masă (sau măcar unul din noi dacă celălalt lipsește). Pentru mine e foarte important ca în familie, toți membrii să mănânce împreună. Da, e ceva mai solicitant pentru că mănâncă Cosmin trei linguri și eu una și tot așa; mai ales la început când nu avea răbdare nici măcar să umplu lingura din nou. Copilul meu învață de la noi cum să se comporte cu mâncarea și ce se face cu ea.

5. Fără grabă. Copilul meu beneficiază de lapte matern, acesta îi este mai mult decât suficient pentru alimentare. Diversificarea are rostul de-a face cunoștință copilului cu gusturile, nu de-al îmbâcsi cu mâncare că altfel „moare de foame”. Copilul dvs. va continua să primească necesarul caloriilor și substanțelor nutritive din laptele matern, chiar dacă nu ați început diversificare la 6, 7, 8 luni și chiar mai târziu. Le iau treptat, nu îi suprasolicit sistemul digestiv și pancreasul.

6. Fără obsesii pentru cifre, cantități și termeni. Nu mă întrebați cam cât pe zi/ la o dată mănâncă Cosmin. Idee nu am. Mănâncă atât cât are plăcere. Nu sunt fixată pe mililitri și sute de grame.


Rezultate
Copilul meu mănâncă cu plăcere, iată cel mai important rezultat pe care l-am obținut. E curios, cere să guste, cum vede alimente de îndată deschide gura, se întinde după ele, se face că rumegă. Nu m-am enervat niciodată că nu a mâncat 50ml în loc de 80ml (vezi punctul 6). Am primit cu toșții plăcere de la diversificarea alimentară a lui Cosmin.


În toată povestea noastră legată de diversificare, ideea de bază a fost să îi respectăm voia lui Cosmin și să-i dăm posibilitatea să aleagă ce, când și cât vrea să mănânce. M-am pus eu în locul lui și m-am întrebat cum aș fi vrut eu să fiu hrănită.


Anastasia Popescu. Un produs Blogger.