Despre decizia de a avea un copil sau când viața îți dă planurile peste cap

Despre decizia de a avea un copil sau când viața îți dă planurile peste cap


Eu nu-mi doream copii. Nici soțul meu nu-și dorea. Nu deocamdată. Într-o zi de noiebrie am fost spitalizată, operată de urgență și după ce mi-am revenit din anestezie doamna medic mi-a spus: „Dacă vrei copii în viața asta, te sfătuiesc să încerci să îi faci acum, pentru că ai puține șanse”. Aveam 21 de ani, el 24, eram de doi ani căsătoriți. Această frază ne-a dat lumea peste cap și planurile la fel. Noi planificasem copiii după 30 ai mei, dar asta schimbase lucrurile mult. 

După o lună de la operație am decis că vrem un copil și că mai bine acum decât deloc. În aceeași lună am rămas însărcinată deși pronosticurile medicilor erau foarte și foarte pesimiste. Nu am crezut nici o clipă în ele. Eu știam că mi-l doresc ACUM și AICI și nu sunt gata să negociez cu viața. ACUM! AICI!

La 22 de ani îmi țineam puiul în brațe. 17 octombrie 2014 a fost cea mai miraculoasă zi din viața mea, o zi care a durat 72 de ore, da, da, atât. 72 de ore în care nu ne săturam să ne privim puiul. Cosmin mi-a zâmbti în colțul stâng al gurii când m-a văzut și în acel moment am binecuvântat ziua în care am fost internată la spital, am fost operată și mi s-a spus că nu prea am șanse să fac copii. Dacă n-ar fi fost acea zi, acum nu mi-aș săruta odorul în fiecare seară.

E greu să fii părinte, chiar e greu, cel puțin mie așa îmi este. Să fii părinte înseamnă să nu mai poți evita oglinda din fața ta în care îți vezi toate cusururile, toate traumele, toate neajunsurile, părțile urâte. E greu pentru că lupți cu tine. 

Dar e cel mai nobil lucru care mi s-a întâmplat. E cea mai mare provocare din viața mea. EL a venit în viața noastră și ne-a pus față în față cu tot ce noi ne făceam că nu vedem și ne-a zis: „Nu, nu, nu! Aici! Uite aici ai o grămadă de noroi în tine! Ia lopata și scoate-o”. Eu nu mint, copilul meu este cel nobil și mai semnificativ om din viața mea. El m-a schimbat și mi-a schimbat viața foarte mult. El mi-a arătat calea pe care mă bucur că am descoperit-o acum și nu mai târziu pentru că am încă muuult timp înainte ca să o bătătoresc și să îi aduc și pe alții poate după mine.

Eu nu eram gata să fiu mamă, învăț din mers, cu el, în doi, mână în mână. Și nici nu cred că aș fi fost gata vreodată în totalitate. Niciodată nu poți ști la ce să te aștepți câd devii părinte. Deci nu te poți pregăti de o călătorie în totalitate câdn nu știi unde mergi. 

Nu e simplu să fii părinte, cel puțin asta simt eu. Poate și sper că într-o zi o să ajung la un echilibru interior care o să-mi permită să fie chestia asta simplă. Am zile în care mă gândesc că am renunțat la multe lucruri pentru postura asta, că acum nu mai sunt la fel de liberă să fac ce vreau și ce simt, dar la câte mi-a dat copilul ăsta, la câte m-a învățat, la câtă dragoste primesc de la el și cât de mult mă transform zi de zi alături de el, înețeleg că nu e o întâmplare că m-a ales anume pe mine să îi fiu mamă. 

Mulțumesc copile pentru toate greutățile, pentru toate lecțiile, pentru iubire, pentru puritatea ta, pentru că ești tu și m-ai ales pe mine din atâtea milioane de mame. Nu e simplu să fiu mama ta, dar e cel mai frumos lucru din lume. 

Acum dacă aș putea întoarce timpul înapoi aș vrea să fie exact așa cum a fost. TOTUL! Până azi și până mâine. TE IUBESC! ȘI ÎMI MULȚUMESC!


P.S. - Nu știu ce am vrut să spun prin asta, pur și simplu am simțit nevoia să o scriu. O să mai am nevoia să adaug multe aici încă. Dar sunt fericită că pot din nou să scriu.



Anastasia Popescu. Un produs Blogger.