#DialoguriCuMine. O sută de pași



#DialoguriCuMine.
O sută de pași

Salut Ură! Te simt. Ești aici. Ești în mine. Ești a mea. Tu ești eu și eu sunt tu. Nu ești nici bună și nici rea. Pur și simplu exiști. Ești acum și aici și te accept. Mă frigi prin tot abdomenul și până în coșul pieptului. E imposibil să nu te simt.
Știu multe despre tine. Am trăit mult timp împreună. Ești roșie și iute, arzi, îi arzi pe alții, dar cu ei mă arzi și pe mine. Mai știu că la celălalt capăt al tău e dragoste. Balsam ce unge tot ce arzi tu.
Știu Ură, ai dreptul să exiști, dar de azi cumva înafara mea. Dincolo de mine. De azi aleg ori de câte ori te simt, să mai fac o sută de pași și să ajung acolo, la celălalt capăt. La iubire.
De azi aleg să fiu iubire. Înțelegi? Pentru că și tu poți fi iubire, dragă Ură. Trebuie să faci doar încă o sută de pași.

Anastasia Popescu. Un produs Blogger.