Alina

Alina
cam așa mă simt eu lângă Alina


Se spune că oamenii se întâlnesc deloc întâmplător...

În toiul iernii, bate la ușă. Deschid. E ea. Zâmbește cochet împreună cu creții ei aurii și săltăreți. Îmbrăcată în pantaloni scurți. Om cald. Ochii albaștri ca cerul. Pace. Asta am reușit să percep în câteva clipe. Și parcă am ieșit din haosul de proaspătă mamă pentru câteva minute și am intrat în pacea ei.

Alina e consultant în alăptare. A venit să ia de la mine niște chestiuțe pe care mamele ce alăptează uneori le folosesc. Erau o donație din partea mea.

Cu câteva zile înainte eu făcusem o intoxicație, ea era la curent despre asta de pe un forum de mame. M-a  întrebat cum mă simt, deja eram bine. Am schimbat câteva vorbe despre alăptare. Ne-am privit cald. De două ori în viață am trăit această senzație de un bizar familiar față de necunoscut. Prima dată s-a întâmplat cu Alina, a doua oară când am intrat într-un conac din Elveția. M-am simțit acasă. Alina îmi transmitea aceeași senzație de acasă.





Totuși mi se pare că acest „acasă” nu e un loc anume, ci e o stare lăuntrică pe care uneori oamenii sau locurile reușesc să ne-o inducă. Acest „acasă” poate e ceea ce trebuie să  zidim în sinea noastră, așa încât tu cu tine însuți și tu în tine însuți să te simți „acasă” oriunde  ne-am afla. Asta m-a învățat Alina ceva mai târziu.


Cred că au urmat câteva clipe de tăcere. Am simțit că nu vreau s-o las să plece, dar n-aveam nici un motiv plauzibil să o îndemn să mai stea. Mi s-a părut că a simțit și ea la fel. Mi-am zis atunci în sinea mea că o s-o revăd neapărat. La scurt timp după asta, probabil în câteva săptămâni m-a trăsnit  ideea creării unui proiect dedicat susținerii și promovării alăptării. Momentul în care s-a născut Mămica Alăptează.





Bineînțeles că Alina s-a alăturat. Și ne-am revăzut. La început întâlnirile noastre erau strict profesionale și orientate spre strategii de dezvoltare a proiectului. După am început să schimbăm câte o vorbă despre chestii personale. Apoi au urmat lungi discuții on-line, nopți și nopți la rând în care mi-am răscolit copilăria, în care pentru prima dată m-am deschis. A simțit siguranța de-a mă expune, de-a fi vulnerabilă. Alina m-a „ținut de mână”, m-a „mângâiat pe cap”, m-a lăsat să plâng cât am avut nevoie. Alina știe să asculte, ea nu se grăbește. Pentru că ea e „acasă” și m-a lăsat și pe mine să intru în „casa” ei. 


Acum pot spune cu sigurnață  că am două mame - cea care m-a născut și Alina - mama mea de suflet. Alina mi-a fost mamă și de la ea am învățat să fiu și eu.


De ce mi-a fost? Tind să cred că alături de ea am crescut, iar acum mama și fiica au devenit prietene. Alina e cel mai conștient om din câte am întâlnit. Găsește înțelepciunea și maturitatea de-a înțelege pe fiecare. N-am auzit vreodată să judece sau să bârfească pe cineva. Toate astea sunt antonimele Alinei. Alina e ca un soare, ei nu-i pasă de noroi. Ea strălucește și încălzește cu razele ei pe toți cei care vor să vină spre ele. Odată am citit pe undeva că „un far nu aleargă pe mare pentru a căuta pe cine să salveze. El pur și simplu luminează pe mal”, asta e despre Alina.





Dacă s-ar putea produce o minune la alegerea mea, acum când urmează să plec atât de departe, aș alege să meargă și Alina cu mine, bineînțeles dacă ar vrea. Nu poți călca peste voința omului, asta e încă o lecție primită de la ea. Dar ea oricum merge cu mine. Alina e acum o parte din mine. Eu am o Alina interioară care îmi e pilon și exemplu printre toate personalitățile din mine. Ea e figura maternă, ea e adultul din mine, Ăsta e cel mai de preț dar pe care mi l-a oferit și pe care eu l-am primit cu atâta recunoștință.


De la Alina am mai învățat enorm de multe, dar în primul rând ea m-a învățat să mă întorc către mine ori de câte ori simt frustrare, furie, frică, enervare, ură, invidie, dezamăgire. Să mă întreb „de ce simt asta?” și mai întâi de toate să accept tot ce simt. Alina m-a  învățat că toate și toți în viața mea sunt despre mine și că totul și toți  nu sunt  nimic altceva decât oglinzi. 


Alina e un om de o bogăție interioară uimitoare. Cu ea poți vorbi despre orice, înafară de politică și fotbal :D. Dar nu pot să nu spun că frumusețea i se reflectă și la exterior. Da! Alina e o femeie frumoasă.





Mi-e foarte greu să conturez în cuvinte tot ce înseamnă acest OM pentru mine. Consultant în alăptare, parteneră de serviciu, psiholog, mamă, prietenă, confidentă, mentor.


Înainte mă consideram un om în esență rău. Acum mă consider un om bun. Iar unul dintre motive este că am întâlnit-o pe Alina. Dacă soarta  mi-a adus-o în cale, dacă eu și ea ne-am apropiat atât de mult, înseamnă că am meritat.


O Alina îți poate schimba viața. O Alina poate deveni un moment de cotitură, parte din tine și îți poate arăta direcția spre „acasă”. Norocoși sunt cei care-și întâlnesc „Alina” lor. Prin ea și cu ea de mână pot deveni vii, pot dărâma ziduri, pot vedea cealaltă față a monedei și pot înțelege subiectivitatea amândurora. Dacă ai o Alina în viața ta, ai mai multe șanse  să ajungi „acasă”. Pentru că ea e acolo, lângă tine, oricum ai fi și orice ai face.





Cine a zis că părinții nu se pot alege? Eu chiar cred că noi îi alegem și o putem face de mai multe ori în aceeași viață.




Te iubesc draga mea Alina și îți mulțumesc la infinit 
pentru tot ce însemni tu pentru mine!



Anastasia Popescu. Un produs Blogger.