miercuri, 25 octombrie 2017

#Jurnal De Emigrant. Ep.2 „Lichita”

#Jurnal De Emigrant. Ep. 2
„Lichita”
foto:pinterest.com
Cum e după ce îți trece dorul cela nebun și distrugător? Începi să prinzi la curaj, începi să înveți cum stau lucrurile, să zâmbești, să te bucuri de ceea ce-ți oferă noua țară... Apoi tiptil, pe neașteptate, vine frustrarea și te lovește drept în moalele capului. 


Frustrare că nu prea înțelegi băștinașii, frustrare că nu pricepi sistemul și cu atât mai mult nu știi cum să devii parte din el, că aici ai mai puține decât aveai acasă, că acolo ai fost un mic „cineva”, iar aici ești un mare „nimeni”... Apoi reușești să deslușești mai multe cuvinte, să te bucuri că ai în sfârșit un venit în familie, să începi iar să zâmbești, să te relaxezi, să râzi. 

Și apoi? Iar o „lichită” după cap. Iar stai doborâtă și descurajată și îți spui că ești un om de nimic și nu poți și nu o să reușești și „de ce aș fi crezut eu oare că o fie ușor” ? După găsești puteri să conectezi auto-pilotul și fără mari speranțe, entuziasm sau credință de sine, să le faci mecanic pe toate, pentru că TREBUIE. 




Am ajuns să simt că nu mai sunt eu în mine. M-am întrebat multe seri la rând „acum cine sunt?” deoarece chiar nu mai știam. „De ce trăiesc, la ce bun, de ce-am ales drumul ăsta?” și pentru că nu găseam nici un răspuns mă adânceam tot mai mult în bezna din mine. „Acum ce-ar trebui să fac, cu ce să mă ocup, acum cine vreau să fiu?”. Și pentru că nu știam, în mine devenea tot mai întuneric și mai trist.

Apoi? Apoi începi să-ți faci prieteni, te vezi cu ei. Te bucuri când auzi pe cineva că vorbește în română ori rusă și intri în vorbă cu mare bucurie reciprocă. Începi să prinzi la curaj. Să aprinzi în tine o lumânare și să-ți spui: știu că aici e foarte întuneric și e mare dezordine, dar sunt hotărâtă să învăț ce înseamnă răbdare și să fac încet, încet curat și lumină. Așa m-am întors către mine. Și în mine. Pentru că toată această perioadă am trăit undeva la periferia existenței mele. Mi-am dedicat timp pe care să-l petrec doar eu cu mine, fie și scurt. Căști. Muzică, Ghete și afară! Asta m-a ajutat să mă simt mai bine, să readuc viața în mine.



Din când în când mă mai lovesc frustrările după cap. Poc! câte una la distanță de câteva zile. Acum e totul un ocean de trăiri. Valuri, valuri...Când e mai liniștit, te umpli de speranță, apoi iar dezamăgire și tristețe și rămășițe de dor... și tot așa, în cicluri. Dar partea bună este că în timp îți dezvolți imunitatea și nu mai doare așa tare. Te gândești de fiecare dată: „Ok, asta este. Așa aici funcționează lucrurile. O sa caut o cale, o să izbutesc. Eu doar sunt unde mi-am dorit, eu doar am un copac pe care îl ador chiar la vederea de pe balcon, eu am familie, eu am prieteni, eu am speranțe, vise și ambiții. Eu mă am pe MINE! Eu o să izbutesc”!

#Jurnal de Emigrant. Episodul 1 - Durere în rate
#Jurnal de Emigrant. Episodul 3 - „Bună ziua, Nimeni!”