sâmbătă, 3 februarie 2018

Lucruri pe care să nu le spui când cineva apropiat a emigrat

Lucruri pe care să nu le spui când cineva apropiat a emigrat



Acum o jumătate de an am scris 8 „Lucruri pe care să nu le spui când cineva apropiat emigrează”, iar dacă atunci mă aflam în prag de plecare, acum sunt de partea cealaltă, deja plecată. Fiind departe, frazele neplăcute uneori mai vin spre mine. Așa că am decis că scriu despre ce nu trebuie spus și cum poate fi înlocuit ceea ce nu e prea plăcut să auzi atunci când ești departe de țara ta:



1. „Cum la voi? Tot bine?”
Uneori oamenii cred că atunci când emigrezi te duci într-o țară a minunilor unde te așteaptă câini cu colaci în coadă. Nu e chiar așa, iar majoritatea covârșitoare a emigranților trec printr-o perioadă dificilă la început. Chiar dacă au rezerve de bani cu ei și nu îndură foame, e greu să pierzi aproape tot ce ai avut, tot ce ți-a fost cunoscut și să încerci să te adaptezi făcând față valurilor de dor și tristețe. „Cum la voi? Totul bine?” parcă te lasă de multe ori fără variantă de răspuns. Omul de la capătul celălalt al „firului” nici nu admite că ar putea să fie nu prea bine la tine și la voi. Dacă chiar îți pasă despre cum se simt cei proaspăt emigrați, întreabă „Cum stau lucrurile la voi? Cum decurge integrarea voastră?” și așteaptă-te că ar putea curge un șir de frici, doruri, revolte și chiar lacrimi. Fii pregătit să susții, asta contează atât de mult.


2. „Ei, da' ce mă rog așa greu?”
Pot zice cei care nu au ieșit niciodată din Moldova, nici măcar pentru o călătorie, care în fond nu se compară cu emigratul. Oamenii se integrează foarte diferit. Cineva repede și simplu, alții greu și dureros. Oamenii sunt diferiți și simt diferit, oamenii au motive diferite de ce aleg drumul străinătății și motive diferite care îi leagă de țara de unde au plecat. Oricât de asigurat financiar nu ar fi un emigrant, oricât de lină și pregătită nu ar fi venirea lui în noua țară, ea oricum doare. Pentru că e o ruptură de tot ce ți-a fost drag sau ne drag, dar atât de cunoscut, familial, al tău. 

E simplu doar de la o parte. Cei rămași acasă văd doar partea frumoasă a emigrării de pe facebook și instagram: locuri, impresii, banala curățenie de pe străzi, atât de râvnită de noi când suntem acasă. Nimeni nu vede prețul pe care îl plătim pentru asta, noi cei plecați și nu ai cum să-l vezi până „nu îl scoți din buzunar”. În loc de „Ei da ce mă rog așa greu e de emigrat?” s-ar potrivi un „În ce mod ți-e greu? Ce îți lipsește cel mai mult? Cum te pot ajuta?”. Iar ajutorul poate fi un pachet din biscuiții preferați trimis acolo, departe, o carte poștală sau pur și simplu să arătați celor plecați locurile dragi lor. Îmi amintesc când am revăzut prin messenger casa mea, eram atât de tristă și fericită la un loc, a însemnat atât de mult pentru mine. Mulțumesc celei care mi-a arătat-o. (Olea, salut! :) )


3. „Când veniți acasă să-mi aduceți...”
Dacă omul te va întreba ce ți-ai dori să-ți aducă, spune-i, precizând despre ce sumă e vorba și ce capacități are valiza lui pentru asta. Dacă nu întreabă - subiect închis. Cei care cel puțin călătoresc, știu că valiza nu poate depăși anumite dimensiuni și o anumită greutate la aeroport, în caz contrar se plătește extra, destul de scump. Când oamenii vin de foarte departe, așa cum e America sau Canada și când nu au posibilitatea să trimită acasă vreun colet de exemplu, bagajul lor e neîncăpător și pentru ei înșiși, credeți-mă. Apoi oare nu cei care vin sunt o bucurie, nu cadourile pe care ei le aduc? Un mic secret: nu-i faceți pe cei plecați să se simtă îndatorați cumva, pentru că nu sunt în nici un fel. 




4. „Lasă tu America/Italia/Franța... ceea și vină acasă”
arhivă personală
Dacă ați ști de câte ori când ne e greu, când cedăm, ne gândim tocmai la asta. Ar fi bine dacă lucrurile ar fi atât de simple. Dar nu sunt. Da, o fi asta o ultimă variantă, care oricum rămâne în capul emigranților. Dar credeți-mă mult mai de folos ar fi să-i încurajați. „Eu cred în tine, ți-e greu, dar o să te descurci. Dă-ți voie să-ți fie greu, rău, parșiv, plângi. Treci peste și mergi mai departe. Oricând vei putea reveni, dar încearcă să faci tot ce poți ca să îți fie bine acolo unde ești. Poate merită? Noi suntem acasă și te așteptăm să vii dacă vrei, dar ne vom bucura enorm și dacă o să reușești să obții ceea pentru ce ai plecat”. Cam lung, dar încurajator. Promit :)

5. „Tare e ușor fiind peste hotare să comentați cum e în Moldova”
Serios? Și de unde știți? :) Nu îmi place când celor plecați li se ia dreptul de a se implica în viața socială, culturală, politică din Moldova. Emigranții rămân a fi cetățenii țării din care au plecat, au acolo rude, prieteni, amintiri, locuri dragi și pur și simplu recunoștință față de țara în care s-au născut. O problemă rămâne a fi o problemă și nimeni nu a anulat dreptul la opinie și cu atât mai mult dreptul la implicare, indiferent de unde ești și unde te afli. Iar dacă acești oameni încearcă să facă ceva pentru țară prin implicarea lor, spuneți-le „Mulțumesc pentru că și atunci când sunteți departe vă gândiți la țara de unde ați plecat și încercați să faceți ceva pentru ea”. E frumos când nu uiți de unde ai plecat, nu-i așa? 

Fie ca toți să ne simțim bine și împliniți acolo unde suntem. Să avem răbdarea și curajul de-a nu renunța și curajul de-a renunța dacă așa simțim. Eu aleg să spun și să scriu și despre cealaltă parte a emigrării, ca un proaspăt emigrat, așa cum sunt și eu, să știe că nu e singur în ceea ce simte și că e normal ce i se întâmplă. Emigrarea e o mică moarte. Dar după moartea asta există o nouă viață. Una așa cum ne-o construim. Plină de dor și speranțe.