luni, 2 iulie 2018

„Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

„Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau


foto: pinterest.com

„Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau - o carte extraordinară. Bine de citit atunci când ești în căutare de sine, pasionată de psihologie și interesată de spiritualitate. O carte pentru care totuși trebui să fii pregătită. Să știi măcar ce înseamnă răni, traume, că toți le avem, că pe toți ne privește, să admiți măcar că nu ești perfect și că asta nu e o crimă. Cât mai multă conștiință de sine, cu atât mai utilă și înțeleasă va fi această carte. Dacă ați început să o citiți și ați aruncat-o la o parte, nu vă grăbiți, îi va veni și timpul ei într-o zi. Sper.




Unicul lucru care mi-a displăcut în această carte este coperta ei. O astfel de lucrare, cu un asemenea conținut, merita o copertă mai frumoasă, mai elegantă, mai profundă. După mine e prea țipătoare, mult pre pestriță și pare „ieftină”. Dacă nu mi-ar fi fost recomandată această carte o persoană în a cărei preferințe literare am încredere (Nata, salut! :) ) nu aș fi cumpărat-o, anume din cauza coperții. Deși titlul îmi pare mai mult decât atractiv, coperta mă respinge. Dar! Să nu judecăm o carte după copertă.  :)

Bourbeau ne vorbește în cartea de față despre cum se formează rănile (traumele) și respectiv măștile pe care le îmbrăcăm fiind răniți, iar apoi menționează fiecare rană în parte: 


Respingerea - masca fugarului
Abandonul - masca dependentului
Umilirea - masca masochistului
Trădarea - masca dominatorului
Nedreptatea - masca rigidului.

Spre sfârșitul cărții regăsim capitolul despre vindecarea rănilor și transformarea măștilor, dar și părțile forte care ne-au fost dăruite odată cu traumele noastre. 




Pentru mine această carte a fost o descoperire foarte prețioasă, care a adus mai multă lumină în căutarea mea de sine și care m-a făcut să înțeleg de unde vin anumite trăsături ale caracterului meu. Dar și de ce ne alegem părinții pe care îi avem și de ce venim pe lume cu rănile noastre la braț. Autoarea susține că provocarea este să le acceptăm, să ne iertăm și să ne vindecăm rănile, iar eu o susțin în ceea ce scrie.

După această lectură este interesant să te observi nu numai pe tine, ci și pe cei din jurul tău, încercând să ghicești ce rană au ei. Deși după observările mele personale, oamenii care ne înconjoară au aceleași traume ca și noi (sau cel puțin una). Nu în zădar ne atragem reciproc. Ca să ne oglindim și să ne ajutăm unii pe alții să vedem în în celălalt ceea ce ne este frică să vedem în noi înșine.

Lecturi pline de inspirație să aveți!