miercuri, 4 iulie 2018

Tu ce plăceri ai în viață înafară de mâncare?

Tu ce plăceri ai în viață înafară de mâncare?
foto:pinterest.com

- Tu ce plăceri ai în viață? Care sunt sursele tale de plăcere la moment?
- Mmmm... Mâncarea.
- Și încă?
- Mâncarea.
- Pe lângă ea?

Și aici monologul meu interior a luat sfârșit pentru că în momentul în care s-a petrecut aveam cu 15 kg în plus și nici o altă sursă de plăcere. Rămăsesem fără lucrul și proiectul meu în care am depus mult suflet și care îmi provoca multă plăcere, fără oamenii dragi, nu mai puteam citi și nici să scriu, deși asta e una dintre marile mele plăceri și metode de relaxare. Mâncarea era tot ce mă mai făcea să mă simt vie.

luni, 2 iulie 2018

„Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau

„Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau


foto: pinterest.com

„Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” de Lise Bourbeau - o carte extraordinară. Bine de citit atunci când ești în căutare de sine, pasionată de psihologie și interesată de spiritualitate. O carte pentru care totuși trebui să fii pregătită. Să știi măcar ce înseamnă răni, traume, că toți le avem, că pe toți ne privește, să admiți măcar că nu ești perfect și că asta nu e o crimă. Cât mai multă conștiință de sine, cu atât mai utilă și înțeleasă va fi această carte. Dacă ați început să o citiți și ați aruncat-o la o parte, nu vă grăbiți, îi va veni și timpul ei într-o zi. Sper.

miercuri, 27 iunie 2018

Apă, pietre, dor, speranțe


Apă, pietre, dor, speranțe



Apă, pietre, dor, speranțe.
Inimi bat grăbit și tare.
Eu schițez nesiguranțe.
Deși-i liniște, mai doare.

Strâng în brațe omul mic
Și îi spun că va fi bine.
Tot ce vreau, ce sper și zic,
Mă ia-n brațe și pe mine.

Du de-aici, tu val în spumă,
Tot ce doare în noi încă.
În grămadă le adună
Și le spală, le mănâncă.

Tu pământ pe ce pășesc,
Ne primește, ne cuprinde.
Vreau să-nvaț să te iubesc,
Și de vechi a mă desprinde.

21 septembrie 2017
Anastasia Popescu

Te rog mamă, rămâi!


Te rog mamă, rămâi! 

Foto: pinterest.com

Mamă. E atât de grea ziua și mai ales noaptea când pleci. E atât de mare durerea, dezamăgirea și tristețea din pieptul meu. E mai mare decât mine, mamă. Mai mare decât casa, decât țara noastră și decât țara unde pleci. Mai mare decât lumea întreagă. Când tu pleci de lângă mine mamă, nimic nu mă mai bucură, nimic nu mai e frumos sau gustos, vesel sau plăcut. Uneori stau lipită de perete câteva zile și plâng. Nu mănânc, nu mă duc la școală, nici măcar nu mă urc în pat ca să dorm. Adorm acolo, tot lângă perete, ca să simt măcar pe cineva în spatele meu. Să știu că am de ce mă sprijini.

marți, 27 martie 2018

Povara "Tu, copilule, ești sensul vieții mele"

Povara "Tu, copile, ești sensul vieții mele"


"Copilul e sensul vieții mele!" am auzit asta de multe ori ieșind din gura părinților cu multă mândrie. Mi s-a spus și mie "Tu ești sensul vieții mele, tu ești tot ce am", dar pe mine asta nu m-a înduioșat în nici un fel și nici nu m-a făcut să mă simt iubită sau valoroasă. Ba din contra, m-a revoltat, m-a înfuriat și împovărat. Am simțit cum în acel moment mi s-a pus pe umeri un sac, care nu e al meu. Părintele din fața mea s-a scuturat pe mâini, și-a îndreptat spatele și a repetat ușurat încă o dată "TU! ești sensul vieții mele! TU! ești tot ce am! Hu!".

joi, 15 martie 2018

Doar mama poate

Doar mama poate
foto: pinterest.com

Să mângâie acolo unde doare.
Să dea de unde nici ea nu are.
Să le înțeleagă pe toate,
Așa doar mama poate.

Să creadă în tine deși tu nu crezi.
Să-ți arate drumuri ce tu nu le vezi.
Să fie cu tine, deși e departe,
Așa doar mama poate.

Fă-mă viață din nou mică.
Tu mamă, în brațe mă ridică.
Înalță-mă te rog sus spre soare
Și spune-mi că-i bine să fii mare.

Spune-mi că-n inima mea vei trăi
Și din iubirea ta voi putea iubi.
Spune-mi că voi trece peste toate,
Doar tu știi, o mamă le poate.


13 februarie 2018
Anastasia Popescu

Șapte lăcăți

Șapte lăcăți

ilustrație: Aliona Bereghici

Eu cinci lăcăți am încuiat,
Acolo unde m-a durut.
Iar cheile le-am aruncat
Și m-am clădit din ce-am avut.

Am încercat să simt din nou,
Dar iarăși mult prea a durut.
Căci viața e-un cazinou
Și am pierdut tot ce-am avut.

Am atârnat iar o lacătă
Că mult prea multe mă dureau
Și m-am crezut eu vindecată
Dar fierile mă garboveau

Când dezbrăcată mă priveam
Simțeam că ruginesc cu ele
Le mângâiam și ma-ntrebam
De ce-o fi oare-așa de grele?